Începând de astăzi, municipalitatea braşoveană va pune la dispoziţia cetăţenilor trei noi servicii, respectiv un sistem call-center, un portal web şi posibilitatea de a face plăţi electronic. Proiectul intitulat "Primăria Braşov - la un click distanţă" este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza unui contract de finanţare încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor.
Non stop. Serviciul „call-center" este un sistem de comunicare şi informare care funcţionează non-stop, cu posibilitatea de a răspunde automat la 20 de apeluri telefonice simultane. Prin apelarea numărului de telefon 0268/405.000, braşovenii vor avea acces la informaţii privind programul de lucru al Primăriei, al instituţiilor publice din subordine, date despre taxe şi impozite locale, acte necesare pentru obţinerea diverselor documente administrative, calendarul evenimentelor locale sau informaţii despre stadiul petiţiilor şi al sesizărilor depuse.
Plăţi electronice. Portalul web "www.brasovcity.ro", care include trei componente (modulul de servicii e-administraţie, Intranet şi Extranet) va realiza o corelaţie între diferitele aplicaţii informatice ale Primăriei Braşov şi va oferi persoanelor fizice şi agenţilor economici acces direct la depunerea de documentaţii pentru autorizaţii şi certificate, consultarea situaţiei proprii şi stadiul soluţionării demersurilor făcute.