Sari la conținut


Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru luare de mită, a fost numit cetăţean de onoare al municipiului. Neoficial, iniţiativa îi aparţine unui coleg de partid, deputatul PDL de Vâlcea Samoil Vâlcu. Potrivit regulamentului pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare, persoanele care sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni contra statului, crime împotriva umanităţii sau fapte penale nu sunt eligibile şi nu pot primi această distincţie. Liderii democrat-liberali locali susţin că nu ei au iniţiat această acţiune, ci o societate civilă.

Comentarii

Ultimă oră