Sari la conținut

Echipa de handbal masculin, SCM RomCri Braşov a reuşit să obţină prima victorie în Liga Naţională. După evoluţiile din acest retur de campionat, în care braşovenii nu au fost cu nimic mai prejos decât adversarii lor, a venit, logic, şi prima victorie. Elevii antrenorilor Vasile Curiţeanu şi George Jerebie au învins Politehnica Timişoara cu scorul de 27-26 (12-12). Meciul a fost extrem de echilibrat nici una dintre echipe nereiuşind să se distanţeze la mai mult de două goluri. Braşovenii au avut o perioadă mai bună la mijlocul reprizei secunde când au condus cu trei goluri, scor 20-17. Finalul a fost unul de infarct, tinerii handbalişti braşoveni câştigând cu emoţi prima lor partidă în Liga Naţională. Panazan cu 16 intervenţii a reuşit să închidă poarta iar Ghiţă Roman şi Alexandru Farcaş cu câte şase goluri înscrise au fost cei mai buni marcatori din tabăra de sub Tâmpa.
Vor să rămână în Ligă. La finalul meciului, antrenorul braşovenilor, Vasile Curiţeanu era extrem de emoţionat. „Am reuşit în sfârşit să câştigăm primul joc în Liga Naţională. Avem o echipă extrem de tânără şi chiar dacă nimeni nu ne mai dă nici o şansă de a ne salva de la retrogradare, noi ne vom lupta până la finalul campionatului. Mă bucur de acest succes şi eu sunt convins că această echipă a mai câştigat patru, cinci meciuri în Liga Naţională. Îi felicit pe băieţi pentru modul în care s-au comportat”, a spus tehnicianul Vasile Curiţeanu. „Mă bucur că am spart gheaţa şi că am reuşit să câştigăm. Din păcate contează foarte mult acele două meciuri pierdute la un singur gol diferenţă, la Satu Mare şi acasă cu Dinamo. Dacă am fi reuşit să câştigăm acele partide acum am fi avut şapte puncte şi am fi avut şanse de a rămâne în prima ligă”, a spus şi Florin Panazan, portarul formaţiei braşovene. În runda următoare SCM RomCri Braşov va juca în deplasare cu Universitatea Transilvania Cluj.

Comentarii

Ultimă oră