Naționala de handbal feminin tineret a României, s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, care se desfășoară în aceste zile în Croația.
În optimile de finală, tricolorele mici au dispus de Portugalia cu scorul de 25-21, după 10-9 la pauză.
Cea mai bună jucătoare a României a fost handbalista Coronei Brașov, Andreea Pricopi(foto), care a înscris 9 goluri.
Excelentă și evoluția portarului Denisa Dedu. Golkeaperul Coronei a închis practic poarta României, și a contabilizat un procentaj de 46,9 %, reușind să pareze 15 din cele 32 de aruncări expediate de portugheze.
În sferturile de finală, România va întâlni mâine Coreea de Sud.