Apartamentele din Braşov au continuat să se ieftinească şi în decursul semestrului II faţă de anul precedent, însă într-un ritm mai temperat. Preţurile terenurilor a înregistrat o evoluție similară în în timp ce chiriile la spaţiile de birouri stagnează. Aşa arată piaţa imobiliară în cea de-a doua jumătate anului 2013, potrivit unei analize realizată de compania Darian.
Preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Braşov a ajuns în cel de-al doilea semestru al anului 2013 la o medie de circa 803 euro pe metrul pătrat, în scădere cu 1,4% faţă de semestrul 2 al anului 2012. Faţă de primul an de criză – 2008 – când preţul pe metru pătrat construit al unui apartament era în medie de 1.375 euro, anul 2013 aduce o scădere de 42%.
În zona 1 (Răcădău, Centrul Civic, M. Kogălniceanu), apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 35.000 şi 50.000 de euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Bartolomeu, preţurile au fost cuprinse între 26.000 şi 32.000 de euro.
În ceea ce priveşte apartamentele noi, acestea s-au situat în cel de-al doilea semestru din 2013 la o medie de 930 eur/mp, aproximativ la același nivel cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2012 şi cu aproximativ 35% mai mici faţă de 2008.
Comparativ, la nivel naţional, în semestrul II din 2013, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, a fost de aproximativ 684 euro/mp, în scădere cu aproximativ 41% față de perioada de început a crizei și cu aproximativ 2% mai mici comparativ aceeași perioadă din 2012. Cele mai scumpe apartamente rămân în continuare în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în al doilea semestru din 2013 de 957 euro/mp.
“În viitor tendința de scădere a prețurilor se va păstra cel mai probabil și pe termen mediu, în condițiile în care economia nu dă semne solide de redresare. Principalii factori ar putea fi cei determinați de limitarea finanțării bancare de programul Prima Casă și de veniturile insuficient de ridicate ale potențialilor cumpărători”, a declarat Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare DARIAN.
În ceea ce priveşte terenurile din Brașov, preţurile acestora au înregistrat de-a lungul crizei imobiliare o reducere de aproximativ 62%, scăderea în ultimele 12 luni scăderea fiind mai temperată, de aproximtiv 2%.
Raportul privind analiza pieţei imobiliare realizat de imobiliare realizat de biroul Darian din Braşov relevă faptul că preţurile de închiriere ale spaţiilor de birouri din Braşov stagnează. Astfel, în zonele centrale şi cu vad administrativ-comercial, chiriile s-au menţinut constant în intervalul 10-15 euro mp/lună, iar în zonele mediane chiriile au oscilat între 7,5 şi 9 euro mp/lună.