Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu fluierat la Iaşi, unde peste 300 de persoane au participat la o recepţie organizată de municipalitate şi Consiliul Judeţean, cu ocazia prezenţei în oraş a membrilor Guvernului. La reuniune, la care jurnaliştii nu au avut acces, au fost prezenţi parlamentari de Iaşi, şefi de instituţii, oameni de cultură şi reprezentanţi ai societăţii civile. Odată cu schimbarea Guvernului, ieşenii se aşteptau la modificări în bine. Pentru că situaţia nu s-a schimbat, premierul Ungureanu a fost fluierat de un grup format din aproximativ 20 de protestatari aflaţi în faţa Primăriei Iaşi, potrivit Antena 3. Până acum, premierul nu a comentat situaţia. (A.V.)