Recent, în Las Vegas, cu prilejul Galei internaţionale a celebrităţilor, la nici şase luni de la montare, Faust a adus recunoaşterea profesională a directorului de scenă Cristian Mihăilescu, diploma pentru regie de operă fiind acordată de juriul internaţional condus de Lia Roberts, consul onorific al României. Premiul a fost acordat pentru realizarea multimedia, partea reală ce se desfăşoară pe scenă fiind îmbinată cu imagini de film. Au mai fost premiate Nadia Comăneci şi Angela Gheorghiu.