Sari la conținut

De câteva zile la Predeal a fost deschis un centru de permanenţă medicală. Cei care au nevoie de asistenţa medicilor în cazul unor urgenţe minore nu mai trebuie să bată acum drumul până la unul din spitalele din Braşov. Centrul se află lângă staţia de Ambulanţă din Predeal. Centrul de Permanenţă Medicală a fost inaugurat acum câteva zile în prezenţa mai multor predeleni.
Aici sunt în permanenţă câte un medic şi un asistent inclusiv sâmbătăta şi duminica. „Consiliul Local s-a implicat de la început pănă la sfârşit pentru deschiderea acestui centru.  Acest centru de permanenţă a început să ia naştere încă din luna mai 2011 când consiliul local la solicitările mai multor cetăţeni din oraşul nostru neavând un serviciu medical de performanţă, trebuiau să facă solicitare prin 112 şi să fie transportaţi la Braşov”, a spus Liviu Cocoş, consilier local din Predeal.
Amenajarea spaţiului a costat aproximativ 40.000 de lei, bani cu care s-au făcut zugrăveli interioare, instalaţiile sanitare şi s-au făcut alte îmbunătăţiri. Nu au fost suficienţi însă pentru tot ceea ce ar fi fost necesar. Astfel, consilierii locali din Predeal au strâns bani din salariile lor şi au cumpărat piese de mobilier şi alte obiecte necesare centrului. S. F.

Comentarii

Ultimă oră