A fost odată ca niciodată o criză financiară, apoi economică, parcă în ordinea asta. Băncile încremeneau, imobiliarele cădeau, patronii se tăvăleau, spume la gură ei făceau, angajaţii şomeri rămâneau, ştreangurile se înmulţeau. Era atâta tristeţe în lume, că îţi venea să cobori de pe planetă, dar încotro s-o apuci şi cum să dai de haleală în cosmos? În fiecare zi, la muncă, şeful îţi urla acelaşi refren, cu update-uri regulate, ca să fie sigur că angajatul lui fidel nu tremură doar din reflex, ci şi din convingere. Ce mai, întruneai toate semnalmentele fiinţelor bipede stresate, ameninţate cu datul afară şi cu foamea care nu cunoaşte noţiunea de păsuire. De-ar fi fost doar foamea ta, dar acasă te aşteptau nevasta şomeră şi cei trei copilaşi, sânge din sângele tău. Nu e asta o poveste veche de când lumea? Vorbeam acum câteva zile cu un alpinist utilitar care stă cocoţat pe clădiri şi panouri din zorii zilei până-n asfinţit, ca să ne exprimăm poetic, deşi nu e cazul. N-am putut să-l întreb cât câştigă, că nu discutam în interes de serviciu, dar din ce mi-a povestit, bătaia de joc e mare. Nu-i convine, patronul găseşte chiar mâine „înlocuitor pentru 700 de lei pe lună”. N-a primit de la firmă nici măcar echipamentul, lucrează cu hamurile lui şi este unul din cei doi angajaţi ai nemernicului. Care nemernic câştigă foarte bine din afacerea cu montarea „cearşafurilor” publicitare, în ciuda vremurilor. Un angajat exploatat cu neruşinare şi prostit în faţă că e de vină criza. Nu e o noutate. Aşa cum ştim prea bine, chiar dacă unii suntem anti-talente în domeniul buisness, că în perioada crizei şi a recesiunii unii patroni au reuşit să-şi menţină cifrele de afaceri sau chiar să-şi sporească profitul. Aşa cum ar trebui să înţelegem că salvarea economiei unei ţări nu presupune în mod obligatoriu împrumuturi la FMI, subiect prezentat în presă într-o manieră mai mult decât penibilă: să vezi că dacă nu suntem cuminţi, ăştia nu ne dau bani, împrumutul este ultima noastră salvare, încrucişaţi două degete la spate. Nu, prietene, FMI-ul o să-ţi dea bani, că el ţine cu oamenii umili, puturoşi, lipsiţi de iniţiative. O să-i ia înapoi cu vârf şi îndesat. Revenind la povestea sclavului de pe plantaţie, exemplul de mai sus ar putea fi un caz fericit. Şi-a înaintat actele pentru propria firmă, îi va contacta pe clienţii nemernicului şi poate va răzbi. Şi poate nu va uita de unde a plecat.
de Alina Bârsan
