Cînd scria CTP-ul că vor muri zeci de mii de oameni, gîndul mă ducea la iarna viitoare, cu frig în case şi lipsă de medicamente. Uite că moartea vine mai repede. Odată cu pensia.
Statisticile arată că bătrînii se sinucid ceva mai rar decît junii. Sînt mai senini şi mai cumpătaţi, au îndurat multe şi-s obişnuiţi cu lipsurile, nu-s nărăviţi la droguri, plus că nici nu mai au angoasele existenţiale şi pulsiunile romantice ale tinereţii… Cînd o fac, fie sînt în fază teminală cu ştie ce boală cumplită, fie au pierdut orice speranţă, fie nu mai suportă singurătatea. Pare puţin ce le taie guvernul din pensie, 15 la sută nu-i o cifră apocaliptică, dar pentru foarte mulţi dintre ei, mă doare că trebuie să repet, suma aia de, să zicem, 100 de lei, poate fi diferenţa dintre viaţă şi moarte. Un medicament pe care nu-l mai poţi avea, întreţinerea uriaşă, hrana – la ce Dumnezeu să renunţi?
Unii au sperat pînă mai ieri, “poate nu vor tăia, poate va trece moţiunea”. Acum e sigur. Îţi poţi imagina cum stă fiecare, cătrănit, în faţa unei foi cu calcule, tăind de pe listă una-alta, şi tot nu iese socoteala. Ce faci în astfel de momente? Înjuri, te gîndeşti să pui mîna pe par, sau îţi zici, “dracu s-o ia de viaţă. Îmi ajunge”.
P.S. Pensionarii braşoveni au cîştigat un proces împotriva bocilor. 15 la sută speranţă… de Adrian Teaca
