Sari la conținut

Portarea numerelor de telefon mobil se va face în trei zile

ANCOM a lansat spre consultare publică un proiect de decizie care propune modificarea condiţiilor tehnice şi comerciale de portare a numerelor de telefon. Termenul de activare a nu-mărului în noua reţea este de maximum o zi lucrătoare, iar durata maximă a procedurilor administrative se reduce la 3 zile lucrătoare.
În cursul anului 2011 au fost portate peste 260.000 de numere, înregistrându-se o creştere cu 17% faţă de anul 2010. Astfel, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat spre consultare publică, ieri, un proiect de decizie care propune modificarea condiţiilor tehnice şi co-merciale de portare a numerelor de telefon, potrivit unui comunicat de presă transmis ieri. Termenul de activare a numărului în noua reţea este de maximum o zi lucrătoare, aşa cum prevăd normele europene, iar durata maximă a procedurilor administrative aferente portării se reduce de la 10 la 3 zile lucrătoare.
Se reduce semnificativ termenul în care furnizorul donor trebuie să răspundă unei cereri de portare, de la 4 zile lucrătoare la o singură zi. Reducerea acestui termen va permite ca portarea să fie realizată mai rapid, chiar şi în cazurile în care furnizorul donor identifică probleme la completarea cererii şi este necesară reintroducerea acesteia.
După validarea cererii de portare, abonaţilor care solicită portarea li se va activa numărul de telefon în cel mult o zi lucrătoare. Durata maximă potenţială de întrerupere a serviciului în cursul procesului de portare a fost de asemenea redusă la 4 ore în loc de 5 (în cazul portării numerelor de telefonie fixă) şi la 3 ore în loc de 4 ore (în cazul portării numerelor de telefonie mo-bilă). În practică, durata în-treruperii serviciului este de aproximativ o oră.

Comentarii

Ultimă oră