Sari la conținut

Portalul www.turculturalbrasov.ro a fost lansat de Consiliul Judeţean Braşov

Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Județul Brașov au lansat portalul www.turculturalbrasov.ro realizat în cadrul proiectului “Experienţe culturale de neuitat în inima Transilvaniei”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional. Proiectul, în valoare totală de 1.022.801,65 lei, din care valoarea totală eligibilă de 832.023,78 lei, este implementat în perioada 15 martie 2011 – 14 iulie 2012. Obiectivul proiectului este promovarea, la nivel naţional, a produselor turistice specifice Ţării Bârsei, Ţării Făgăraşului şi Zonei Rupea.

Portalul oferă informaţii cuprinzătoare pentru turişti. Au fost realizate broșuri cu mănăstiri din Ţara Făgăraşului, biserici fortificate din Ţara Bârsei şi zona Rupea, Castele şi Cetăţi din Zona Rupea, Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, dar şi cu elemente de folclor şi artă populară din Ţara Bârsei, zona Rupea şi Ţara Făgăraşului. Broşurile sunt însoţite de un DVD multimedia şi o hartă turistică. Până acum au fost distribuite 10.000 de hărți turistice la 200 de unități de cazare din întreg județul. Portalulul www.turculturalbrasov.ro este un instrument de promovare a produselor turistice prin intermediul secțiunilor sale structurate, astfel încât să ofere informații cuprinzătoare pentru potențialii turiști care vor să descopere județul Brașov.

Turismul a fost o promisiune pe care, spun eu,  am onorat-o sută la  sută, respectiv Brașovul să fie primul județ turistic al țării. Am  reușit pentu că ne-am preocupat  să valorificăm patrimoniul din județ.  Sunt 943 de monumente înregistrate în județ. Majoritatea sunt într-o  stare civilizată, renovate. Este vorba despre biserici, care au fost ţinute într-o stare civilizată, cele româneşti şi cele ungureşti. Cu  patrimoniul saşilor am avut probleme. Dacă monumentele de lângă  municipiu sunt într-o stare bună, cele de la periferia judeţului nu  arată la fel, mai ales cele din zona Rupea. Vor fi în continuare pentru  noi o prioritate. De exemplu, la Roadeş, ministrul german al Culturii a  promis un milion de euro, dar sunt necesare cel puţin cinci. Sper să reuşim să accesăm fonduri europene, iar până la alegeri vom începe  lucrările la Feldioara, la cetatea construită de cavalerii teutoni în  sec al XII-lea“, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov,  Aristotel Căncescu.

Secțiunea tururi virtuale oferă posibilitatea de a descoperi prin imagini cetăți, castele și biserici fortificate din judeţul Braşov. Pentru cei ce vor să viziteze obiective turistice din județ sunt propuse câteva itinerarii care pot fi completate și diversificate prin intermediul sugestiilor oferite de cei care au călătorit deja în aceste zone. Gastronomia specifică județului este, de asemenea, un segment reprezentat în cadrul portalului. Imagini și descrieri ale obiectivelor ce merită a fi descoperite se găsesc în secțiunile galerie foto și atracții. Secțiunea evenimente prezintă câteva puncte de referință cu manifestări culturale ce se derulează în județul Brașov în anul 2012.

foto: www.turculturalbrasov.ro

Comentarii

Ultimă oră