Sari la conținut

Fostul internaţional Gheorghe Popescu, care a devenit începând de ieri membru al Comisiei de Disciplină a UEFA,  este onorat de noua funcţie pe care o are şi îşi propune să avanseze în structurile fotbalistice. „Este prima funcţie pe care o ocup într-un for fotbalistic şi dacă încep de la acest nivel, vă daţi seama unde vreau să ajung. Sunt încă la nivelul junioratului, dar un juniorat cu această funcţie mi se pare important ", a spus Popescu. „Baciu” va ocupa locul rămas vacant în urma demisiei lui Ionuţ Lupescu din funcţia de Director General al FRF şi a angajării sale, de la data de 1 septembrie, în cadrul administraţiei UEFA. Popescu a menţionat că putea să fie membru al Comisiei de Diciplină a UEFA înaintea lui Ionuţ Lupescu, care a deţinut această funcţie până luna trecută. „Acum au intrat lucrurile în normalitate, ca să spun aşa. Eu trebuia să ocup această funcţie înaintea lui Ionuţ, dar au fost alegerile acelea, disputele de atunci şi s-a ajuns la un alt rezultat. Mircea Sandu mi-a cerut să ne întâlnim şi mi s-a propus această funcţie. Este un lucru important să avem oameni în cadrul UEFA şi am acceptat, mai ales că nu mi-ar ocupa foarte mult timp, pentru că am şi alte proiecte în afara fotbalului", a încheiat Popescu.

Comentarii

Ultimă oră