Preşedintele PSD, Victor Ponta, a plecat luni, în SUA, însoţit de social-democratul Titus Corlăţean şi de liberalul Cornel Dobriţoiu, care sunt responsabilii USL pe zona de Externe şi de Apărare.
Ponta a precizat că vizita sa în SUA a fost discutată cu ambasada SUA la Bucureşti şi cu ambasada României la Washington."Nu e nici vizită de plăcere şi nici nu e prin cine ştie ce alte structuri, ci prin ambasada SUA şi Ambasada României la Washington", a spus Ponta. El a precizat că vizita a fost plănuită de foarte mult timp. Surse din PSD au declarat că Ponta ar urma să aibă întâlniri cu şefii de cabinet ai vicepreşedintelui Joe Biden şi secretarului de stat, Hillary Clinton. De asemenea, preşedintele PSD urmează să discute cu lideri ai Partidului Democrat şi cu oficiali ai Congresului şi Senatului. Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au fixat ca priorităţi externe pentru anul 2012 o vizită politică în SUA şi una la Bruxelles, obiectivele pentru primul semestru fiind alte două vizite, una în Danemarca şi alta în Olanda.