Legea 155/2010, publicată în Monitorul Oficial în vara trecută, dă puteri sporite poliţiştilor locali. De asemenea, agenţii locali vor primi arme şi cartuşe însă vor fi nevoiţi să facă un curs de 90 de zile la una dintre şcolile de poliţie din ţară pentru a putea primi aceste echipamente. În Braşov sunt, în acest moment, 205 poliţişti comunitari. Transformarea lor în poliţişti locali va deveni „operaţională” abia după 10 februarie, conform unei hotărâri a Consiliului Local de vinerea trecută.
Mai multe amenzi. Poliţiştii locali vor avea mai multe atributii, în special pentru asigurarea ordinii si sigurantei circulatiei. Vor putea aplica amenzi pentru opriri sau parcări interzise, pentru blocarea accesului, amenzi pentru pietoni care traversează neregulamentar sau pentru cei care conduc mopede şi încalcă legea. Amenzile aplicate de poliţiştii locali sunt, pe lângă cele prevăzute de lege, cele stabilite de Consiliul Local. Sancţiunile nu pot fi anulate decât de către instanţele judecătoreşti dacă sunt contestate în termen de 15 de zile de la data primirii procesului-verbal.
Topul amenzilor comunitarilor. În topul naţional al amenzilor aplicate de poliţiştii locali, realizat de cotidianul „Gândul”, pe primul loc sunt cele pentru parcarea neregulamentară, pe locul doi cele pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar pe locul trei comerţul neautorizat. În Braşov, clasamentul este puţin modificat: 269.550 lei au fost încasaţi din 2120 de amenzi contravenţionale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice; 173.200 lei, din 1817 contravenţii la regimul parcărilor, 257.500 lei, din 789 contravenţii privind salubrizarea şi 46.130 lei, din cele 776 amenzi pentru nerespectarea regimului comerţului stradal.