O băimăreancă vrea să-şi vândă părul pe 10.000 de euro. Ioana Marchiş, în vârstă de 30 de ani, nu s-a mai tuns de la 13 ani, iar podoaba capilară ei a ajuns să măsoare 1,40 metri. Însă după ce a văzut un anunţ pe internet că poate câştiga o grămadă de bani de pe urma părului a decis să-l tundă. "În urmă cu câteva săptămâni, am văzut pe Internet un anunţ de la o doamnă din Orşova care dorea să îşi vândă părul pentru suma de 8.000 de euro. Aceasta a fost contactată de un român stabilit în Italia, care avea deschis un atelier de peruci. Femeia a reuşit să îşi vândă astfel părul pentru suma de 10,000 de euro, pe care i-a oferit-o italianul. Părul ei avea lungimea de 1,10 metri, al meu are 1,40 deci pot câştiga minim 10.000 de euro", a mărturisit Ioana Marchiş. În familia Marchiş e o tradiţie cu purtatul părului lung. Şi mama, şi sora şi fratele ei au părul lung, însă numai al ei a ajuns la o lungime impresionantă.