Poate n-o să cadă

Orice în afară de tren. Trenul doar în situaţii de urgenţă, cum a fost în seara de Anul Nou, când autobuzele nu mai circulau şi trebuia să ajung acasă cumva. Îţi faci curaj, te urci în pitorescul tren şi zici: poate n-o să cadă. CFR-ul e o varză, o ştie toată lumea. O bună bucată din România e varză. Unii se vor grăbi să mă corecteze: ba nu, îndrăzneşte sentinţa irevocabilă, varză-i toată ţara. CFR-ul cu care are tangenţă călătorul simplu e o chestie care îţi smulge lacrimi de suferinţă şi hohote isterice. De la ghişee până la sala de aşteptare, de la bude până la pielea ecologică a veteranelor banchete, de la naşi până la lucrătorii cu ciocănele pe care nu i-am mai auzit de multă vreme. Pentru generaţiile mai tinere, ciocănitul ăsta era un soi de verificare. Poate le ciocănesc noaptea, când noi visăm frumos autostrăzi şi jucăm Spânzurătoarea cu guvernul. Guvernule, cuvânt din paişpe litere, începe cu I şi se termină cu Ă. Hai să-ţi dau şi indicii: e bubă mare cu puroi. Podul de la Cârţa a intrat în legendă. Carevasăzică o ţâră de pod, da’ ridică nişte pretenţii şi presupune o răbdare de zici că acum înfiinţăm bazele pionieratului în căi ferate. Din când în când, în conformitate cu platforma-program a politicii româneşti, se mai întîmplă şi câte-o deraiere. O vâlvă în presă, două vâlve şi până la următoarea scăpare, Dumnezeu cu mila. Am legat şinele cu sârmă? Bine că nu le-am lipit cu scotch. Ar fi chiar culmea, băi, poporule, să-ţi recondiţionăm calea ferată în vreme de criză, unde s-a mai pomenit aşa ceva? Dacă e ger năprasnic sau caniculă infernală, vremea e de vină pentru că trenul a luat-o prin păpuşoi. Între astea două, s-ar putea întâmpla nişte acte teroriste. Pentru că trenul nu deraiază el, aşa, de florile mărului. O mână criminală, cu implicaţii politice, întru compromiterea actualei conduceri a umblat la şurubele şi a scos trenul din matcă. Apropo de şurubele slăbite şi peticeli, auzisem în Personalul meu de la cumpăna dintre ani o discuţie între navetişti, despre o bucăţică de cale ferată care dă semne de oboseală şi e sub strictă observaţie. Când ajunge acolo, trenul se strecoară pâş-pâş cu viteza melcului, iar călătorul cunoscător se lasă pe stânga sau pe dreapta, din reflex. Dacă o ia la vale, o să fie urât. Undeva prin zona Brădet, jud. Braşov. Şi acum, guvernule, ce ne facem, ai picat la ghicitoare. INFRASTRUCTURĂ era. Cuvânt lung, ia-l pe silabe, dar vezi să nu-ţi iasă mai mult de cinci.

de    Alina Bârsan