Sari la conținut

Peste 500 de milioane de euro pentru calea ferată Braşov - Simeria

Compania Naţională CFR SA va contracta lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe o porţiune de 66,2 kilometri pe linia de cale ferată Braşov – Simeria, între localităţile Aţel (judeţul Sibiu) şi Coşlariu (judeţul Alba). Proiectul este estimat la suma de 2,26 miliarde de lei (aproximativ 532,2 milioane de euro) fără TVA. Lucrările vor fi împărţite în două contracte distincte, pe tronsoanele Aţel – Micăsasa (29,6 km) şi Micăsasa – Coşlariu (36,6 km), compania programând organizarea unei licitaţii deschise în acest sens pe 27 septembrie. În urma realizării lucrărilor, vor fi permise viteze de 160 de kilometri pe oră pentru trenurile de călători şi de 120 de kilometri pe oră pentru trenurile de marfă. Contractele fac parte din proiectul Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov - Simeria, componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea Coşlariu - Sighişoara. Termenul de execuţie va fi de maxim 48 luni de la data atribuirii contractului, iar perioada de garanţie este de 24 de luni. Criteriul de atribuire stabilit va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, componenta financiară având o pondere de 80%, în timp ce propunerea tehnică de 20%. Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană (85%) şi de la bugetul de stat (15%).

Comentarii

Ultimă oră