Sari la conținut

Peste 10.000 de turişti au sărbătorit Revelionul pe pârtia Clăbucet

Spectacolul de Revelion organizat pe pârtia Clăbucet din Predeal s-a bucurat de un succes neaşteptat de mare. „Peste 10.000 de predeleni şi turişti au ales să participe la concertele şi focul de artificii organizate pe pârtie. Ne bucurăm de fiecare dată când turiştii vin în număr mare la Predeal şi cel mai important este că toţi cei prezenţi s-au simţit bine şi nu a existat niciun incident neplăcut“, spune primarul oraşului Predeal, Ionel Goidescu.

Toate costurile au fost suportate de către o companie multinațională, sponsor al evenimentului, care va sponsoriza și pe viitor evenimentele organizate la Predeal.
În continuare, primarul Ionel Goidescu îi asigură atât pe localnici, cât şi pe turişti, că face tot ce este posibil pentru ca pârtia să se prezinte în condiţii foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, în siguranţă. „Singurul lucru care nu ţine de noi este vremea. Dacă tot nu ninge, sperăm ca măcar temperaturile să fie suficient de scăzute pentru a menţine în funcţiune tunurile de zăpadă, astfel încât pârtiile să fie practicabile“, a mai precizat primarul Predealului. (D.K.)

Comentarii

Ultimă oră