Aproximativ 200 de pensionari protestează, azi, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de neindexarea pensiilor în 2012, dar şi de contribuţia la asigurările de sănătate de 5,5 la sută. Preşedintele Federaţiei "Unirea", Dumitru Cojanu, a declarat că pensionarii sunt nemulţumiţi că în 2012 pensiile nu vor fi majorate în raport cu inflaţia plus 50 la sută din creşterea salariului mediu brut, fiindu-le astfel încălcate drepturi legale, relatează Mediafax. El a precizat că preşedintele Traian Băsescu a considerat "un cadou" pentru pensionari faptul că în 2012 nu vor fi reduse pensiile şi nici nu vor fi impozitate, dar acest lucru reprezintă de fapt o inducere în eroare, pentru că în realitate sunt tăiate drepturi legale. Pensionarii solicită indexarea pensiilor, eliminarea coplăţii, a impozitului şi contribuţiei la asigurările de sănătate de 5,5 la sută, scrie romanialibera.ro. Pensionarii au anunţat că vor organiza în perioada următoare mitinguri de protest, pentru a cere guvernanţilor să le respecte drepturile legale. (A.M.)