Sari la conținut

Patinoarul din Poiană pentru FOTE, în grafic!

patinoarul-din-poiana-pentru-fote-in-grafic

Festivalul Olimpic al Tineretului European bate la uşă şi nu puţini au fost cei care s-au întrebat dacă cel de-al doilea patinoar, cel din Poiana Braşov, va fi gata la timp. Au apărut chiar şi zvonurile, că ar fi posibil ca probele ce urmau a fi găzduite de patinoarul din Poiană, să fie mutate la Miercurea Ciuc sau la Cârţa. Organizatorii au dat însă asigurări că totul va fi gata la timp. „Din punctul nostru de vedere, nu avem niciun fel de emoţii că nu ne vom încadra în timp. Structura superioară a fost montată, urmează mantinela, iar în scurt timp îşi va face apariţia şi gheaţa. De joi vor fi deja începute lucrările de finisare” ne-a declarat directorul complexului din Poiana Braşov, Vasile Ungureanu. „Cred că vom închide gura multora care au spus că nu se va face patinoarul din Poiana Braşov. Patinoarul va fi gata la timp, pentru a putea găzdui în cele mai bune condiţii Festivalul Olimpic al Tineretului European, spune şi directorul executiv FOTE 2013, Dan Măluşelu. Vestiarele patinoarului din Poiana Braşov vor putea găzdui concomitent nu mai puţini de 120 de sportivi şi arbitri. 41,9 milioane de lei este suma care s-a investit, pentru ca patinoarul din Poiana Braşov să poată găzdui FOTE 2013.

Comentarii

Ultimă oră