Braşovul are în sfârşit un patinoar acoperit. 10 milioane de euro investiţi, pentru un termen de construcţie de 14 luni de zile, cam aceasta ar fi foarte pe scurt povestea construcţiei din parcul Tractorul. Patinoarul din parcul Tractorul poate funcţiona până la o temperatură de maxim plus 34 sau minus 35 de grade Celsius în exterior. Construcţia este dotată cu instalaţii ultra moderne: 37 de camere pentru supraveghere interioară şi exterioară, aproape 90 de senzori pentru curent şi temperatură, sală de conferinţe, loje pentru VIP-uri, sală de forţă şi de încălzire, 6 vestiare pentru sportivi şi unul pentru public. În interior, temperatura este menţinută constant la 16 grade. Pe gheaţă, la nivelul capului aceasta este de 11 grade iar la nivelul patinei temperatura este în jur de minus 10 grade. Noua construcţie poate găzdui orice competiţie de nivel naţional sau internaţional, de hochei, patinaj artistic sau patinaj viteză pe distanţă scurtă. Inaugurarea patinoarului va fi făcută oficial joi seara, când de la ora 19.45 echipa Braşovului, va întâlni Steaua Rangers, într-o partidă ce contează pentru prima ligă a României.