După 1989, mai rar s-a văzut în România o cursă auto care să adune peste 90 de maşini la start, făra să fie etapă internațională sau care punctează în două campionate la un loc. Se va întâmpla în acest weekend la Râşnov, pe Valea Cetăţii, sâmbătă şi duminică, atunci când au loc ultimele două etape ale Campionatului Național de Viteză în Coastă - Dunlop 2011. „Mă bucură faptul că o «dublă» de coastă a atras atât de mulți concurenţi. Nu cred că s-a mai întâmplat, până acum, ca o «finală» să adune atât de multe maşini. Sper ca toți cei care s-au înscris vor fi la start şi sâmbătă. La asemenea participare, spectacolul este garantat, dar şi noi, organizatorii, trebuie să fim la înălțimea aşteptărilor pe care le au piloții”, a spus Bela Stoica, organizatorul evenimentului. Până acum, la coastă, doi piloți sunt siguri de titlurile naționale: Lucien Hora, la open şi Paul Andronic, la H. La clasa A, braşoveanul Lucian Boroianu are nevoie de o clasare pe locul 3 într-una din cele două curse, pentru a deveni campion național!