Sâmbătă, până la miezul nopţii, sau chiar până spre dimineaţă, va avea loc şi la Braşov evenimentul european cultural “Noaptea Muzeelor”. Peste 40 de instituţii din toată ţara îşi vor deschide gratuit porţile vizitatorilor, cu expoziţii şi evenimente speciale.
De la Braşov şi-au anunţat până acum participarea Muzeul Casa Mureşenilor, Turnul Alb, Bastionul Graft şi Bastionul Fierarilor, dar şi Muzeul de Artă şi, în premieră, Castelul Bran. Noaptea Muzeelor este un eveniment organizat din iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa. Aproximativ 3.000 de muzee din întreaga Europă vor sărbători în anul 2011 evenimentul.
Recitaluri şi expoziţii. Programul la Muzeul Casa Mureşenilor Braşov va începe de la 18.00. iar intrarea este liberă. Până la miezul nopţii, vor avea loc recitaluri, oferite de Claudia Şuteu (pian şi voce) şi Alexandra Fits (pian şi voce), Georgia Gulea, Iulia Borgovan şi Ştefan Balint (nai, pian şi acordeon), Teatrul „Strada” cu Silvian Duică şi Cecilia Negru, şi ansamblul "Măgura Codlei", cu dansul "Romana". Programul se va termina în aproape de miezul nopţii cu un recital instrumental susţinut de cvartetul Kroner. Se vor putea vizita expoziţiile permanente: „Istoria familiei Mureşenilor” şi „Casa Muzicii”, ca şi expoziţia temporară: „Martori evrei ai unui secol românesc”.
Reconstituiri medievale. La Turnul Alb, Bastionul Graft şi Bastionul Fierarilor Braşov, programul va începe la ora 21.00 şi vor fi evenimente culturale până aproape de dimineaţă, ora 4.00. În debutul serii, la ceasurile 9 din noapte, Turnul Alb va găzdui o reconstituire istorică a momentului alegerii noului staroste al breslelor și predării către acesta a lăzii breslelor, după care, lada păzită de străji și mai ales de personaje mascate va fi dusă spre păstrare în Bastionul Fierarilor, ce adăpostește numeroase documente de secol XIV–XVII, specifice breslelor brașovene. Sonete medievale, prezentări de activităţi lucrative ale breslelor specifice perioadei medievale, conferinţe publice pe teme de istorie, animaţie şi alte surprize (salvarea domniţei din turn, patrula gărzilor cetăţii, minnesingeri, hoţi mărunţi şi tâlhari jefuind personajele medievale şi… nu numai) pot fi gustate de public în incinta unităţilor muzeale Turnul Alb şi Bastionul Graft, cât şi în incinta Bastionului Fierarilor (sediul Arhivelor Naţionale).
Maeştrii artei româneşti. Muzeul de Artă Braşov va putea fi vizitat gratuit între orele 18.00-24.00, în cadrul celei de a VII-a ediţii a Nopţii Europene a Muzeelor. Publicul se va putea delecta cu expoziţia permanentă a muzeului, Galeria Naţională, şi expoziţia temporară, „Arta sub comunism. Arta oficială a regimului comunist în colecţia Muzeului de Artă Braşov (1945-1989)”. Muzeul, în colaborare cu partenerii săi, a pregătit şi o serie de evenimente: demonstraţii de pictură pe sticlă, modelaj, gravură şi desen ale cursanţilor Şcolii Populare de Arte şi Meserii "Tiberiu Brediceanu" Braşov, moment teatral pus în scenă de trupa GMG Esperom - Tudor Popescu, "Boala incompatibilă" şi performance susţinut de Ştefan Doru Moscu.
În premieră, la Bran. Noaptea Muzeelor 2011 se desfăşoară în acest an şi la Castelul Bran, între orele 19-24. Accesul se face în regim de gratuitate, iar la finalul turului, în Sufrageria Regală din Curtea Interioară, vizitatorii sunt invitaţi la un pahar de Chateau Bran Merlot.