Mai mulţi braşoveni au fost traşi pe sfoară, din septembrie anul trecut şi până în luna aprilie a acestui an, după ce au vândut sau dat la schimb electronice, laptopuri sau telefoane mobile în urma unor anunţuri pe internet, pe un site de specialitate.
Escroc din Reşiţa. Cel care a reuşit să-i păcălească este un tânăr de 21 de ani din Reşiţa. Tânărul pretindea că vrea să cumpere anumite produse sau să dea altele la schimb, însă omitea să mai trimită banii sau produsele. A reuşit în acest fel să aducă un prejudiciu de circa 3.000 de lei păgubiţilor. La Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Braşov au fost înregistrate şapte plângeri ale unor persoane care au postat anunţurile.
Adus la Braşov. Suspectul a fost depistat vineri de poliţiştii braşoveni şi adus la Braşov cu mandat de aducere. După ce a fost reţinut 24 de ore pentru înşelăciune, Judecătoria a hotărât că poate fi cercetat în stare de libertate. În urma recursului Parchetului de pe lângă Judecatorie, Tribunalul a dispus faţă de suspect măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuvinţarea organelor judiciare, pe o perioadă de 30 de zile. Poliţiştii vor investiga întreaga activitate infracţională a reşiţeanului, fiind posibil ca numărul persoanelor păgubite să fie mult mai mare.
Atenţie la tranzacţiile online! „Recomandăm amatorilor de tranzacţii pe internet să verifice cu atenţie site-urile accesate. Se pot promite tranzacţii în condiţii avantajoase sau bunuri care se nu se găsesc pe piaţă. Chiar dacă oferta e tentantă, este important să se verifice condiţiile de tranzacţionare, modalitatea de plată şi, bineînţeles, credibilitatea site-ului”, spune comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Braşov.