Sari la conținut

De aproape 2 ani Robert Kamner a renunţat la viaţa de oraş din Capitală şi s-a retras cu familia în munţi. Şi-a construit lângă Zărneşti, la poalele Pietrei Craiului, o casă care pare desprinsă dintr-un film SF.

Locuinţa are forma unui "dom monolitic" şi este prima locuinţă rezidenţială de acest tip din România. Se poate ridica în mai puţin de o lună, este rezistentă la furtuni, inundaţii şi cutremure de peste 8 grade.

Iniţial Robert Kamner voia un model de locuinţă atipică, ceva deosebit, dar nu costisitor, care să devină mai târziu şi unitate turistică. Mai ales că soţia lui Ileana, săturată de viaţa din Bucureşti, şi-a dorit mult un loc unde poate să-i crească pe cei doi copii ai lor într-un mediu cât mai sănătos şi natural.

„Insula” aleasă de cei doi a fost lângă Zărneşti, la poalele Pietrei Craiului. Şi asta pentru că visul lor merita un loc pe măsură.

Un OZN verde. “În România suntem primii care am construit acest tip de locuinţă cu destinaţie rezidenţială. Am dorit să facem ceva mai deosebit care să fie în acelaşi timp şi rezistent şi mai puţin costisitor. Casa noastră se deosebeşte de o casă obişnuită pentru că nu are punţi termice. Pe timp de vară păstrează o temperatură plăcută şi nu este necesară folosirea aparatelor de aer condiţionat. Este o adevarată casă verde. Înglobează foarte puţine materiale. Nu are stâlpi de rezistenţă. Nu există o limită a dimensiunilor, domurile putând fi de la o casă standard până la mărimea unui stadion.”a declarat Robert Kamner,  într-un reportaj pentru TVR1.

Ca să ridice domurile nu a fost tocmai uşor. Au avut probleme şi cu constructorii neobişnuiţi să ridice astfel de imobile. Durata execuţiei a fost de 26 de zile pentru ambele clădiri “la roşu”. Apoi s-au montat uşile şi geamurile. În mod normal  într-o lună un dom poate fi complet echipat.

Un vis nebunesc. “Toată lumea ne-a spus că suntem nebuni.  Că lăsăm confortul din Bucureşti şi ne refugiem în munţi. Însă până acum nu regret decizia luată. Copiii merg la grădiniţă în Zărneşti. Şi reuşim ca familie să ne petrecem mai mult timp împreună, nu doar câteva ore seara, cum se întâmpla în Bucureşti” a declarat Ioana Kamner pentru TVR1.

Zărneştenii la început au fost foarte miraţi de cele “două guguloaie” care se ridicau la marginea pădurii.  Prima dată când le-a văzut au crezut că sunt OZN-uri, iar apoi au devenit atracţii turistice în zonă. Deşi cel mai apropiat vecin se află la 4 km, iar deocamdată nu au utilităţi,  familia Kamner e decisă să-şi ducă visul până la capăt şi să ridice la poalele Pietrei Craiului o tabără SF pentru copii.

Minim 35.000 de euro. Întreaga investiţie de la Zărneşti cu terenul şi construcţia se ridică la 100.000 de euro. Însă acum au o casă care se întinde pe 422 de metri pătraţi şi nu mai trăiesc în 83 de metri pătraţi ca în Bucureşti. În principiu preţul unui dom cu suprafaţa unui apartament de patru camere s-ar ridica în jur la 35-40 000 de euro, spune Robert Kamner.

Domuri construiau şi romanii, bineînţeles folosind tehnici mai simple. De exemplu clădirea Pantheonului din Roma este un minunat exemplu. Alte construcţii celebre de acest gen sunt  Hagia Sophia din Istanbul, dar şi Domul din Milano. În România există câteva construcţii care au formă de dom: Romexpo din Bucureşti, cupola Aeroportului Băneasa, Cazinoul din Constanţa etc.

Ca o curiozitate Robert Kamner este  unul dintre românii care lucrau pe celebrul vas de croazieră Costa Concordia care s-a scufundat parţial luna trecută. Printr-o minune, a reuşit să se salveze. Citiţi mai multe aici despre experienta naufragiului său. L.A.

Comentarii

Ultimă oră