În perioada vacanței de toamnă, între 24 şi 31 octombrie 2011, Spitalul Sf. Constantin Brașov oferă părinților posibilitatea de a profita de vacanța copiilor lor pentru a-i aduce la un control ORL. Dacă este nevoie se fac operaţii gratuite de amigdale, polipi sau alte probleme din sfera ORL atât de frecvente la copii.
Spitalul Sf. Constantin oferă, în cadrul promoției, gratuitate pentru toate serviciile presupuse de intervenția chirurgicală ORL (suplimentar față de serviciile deja decontate de CAS prin biletul de trimitere): consultația inițială, consultul preanestezic, intervenția, anestezia, spitalizarea și tratamentele din spital.
Copiii care se vor prezenta la consultația ORL, în perioada 24-31 octombrie, vor fi înscriși pe listă și programați pentru operație până în 15 ianuarie 2012. Promoția este valabilă pentru copiii în vârstă de până la 14 ani, în limita locurilor disponibile în spital. Pentru programări și informații, părinții se pot adresa la Recepția Spitalului Sf. Constantin din Str. Iuliu Maniu 49, sau la unul din numerele de telefon: 0268.300.300, 0368.800.801, 0751.51.87.82, 0733.008.008. (L.A.)