Onoarea familiei Piţi

Săptămâna aceasta m-am dus şi eu, ca tot proletarul, la film...singur, fără nicio duduie, pentru a înţelege mai bine scenariul şi a mă putea uita în voie la scenele de sex.

Regizorul e unul foarte cunoscut, îl cheamă DNA, filmele pe care le face sunt mari succese de casă, s-a uitat lumea în draci când, rând pe rând, protagoniştii s-au numit Becali, Penescu sau Năstase. De fapt, e un mare privilegiu când acest fabulos regizor te selectează pentru rolul principal, te culci anonim şi te trezeşti vedetă.Cu toate astea, nu o face niciodată de capul lui, ci după cum dictează un marinar ceacâr, patronu’ DNA, dar asta este o altă poveste.
Subiectul era unul foarte profund, o adevărată dramă morală într-o Românie încă feudală în mentalitate şi manifestări, un fel de Ioana D’Arc altoită cu ceva mesaj biblic. Pe scurt, prieteni, unii...mulţi, le sacrificau ca pe nişte găini, pe unele, două la număr, plus două execuţii în deschidere, la întărâtat publicul spectator. Tăriceanu e la debutul artistic, Năstase, pe de altă parte, e omu’ bun la toate: cum n-are DNA-ul activitate, cum trage un remake după ultima începere a urmăririi penale în cazul Zambaccian, pe nişte amărâte de termopane.
Atracţia filmului nu era, însă, cristalu’ Swarowski din buda lui Năstase, ci execuţia martirei Ridzi, cu bonus 2d9 la armură înfiinţarea unei comisii anti-Udrea. La prima m-am uitat cu ochii injectaţi, pentru că duduia e un fel de fundamentalistă palestiniană: se detonează singură, urlând „Jihaaaaaaaad”, dar, pentru că nu e deloc o inteligenţă sclipitoare, în loc să te facă îngeraş, realizezi în secunda imediat următoare stuporii iminentei morţi ce te-a sărit, totuşi, din schemă, că uitase focoasele acasă. Un lucru o rugase şefu’ cel mare: „fă, nu fi proastă”, iar ea exact asta făcu, fu proastă.
Starleta Udrea e mai altfel, însă...n-ar fi dus-o ăştia la tăiat până nu se întrunea staborul. Până la urmă, n-a avut final fericit, că tot se constitui comisia. Când să mă ridic pe pe scaun, am avut o revelaţie: filmul ăsta rămâne doar o biată ficţiune. Fimul ăsta la care ne uităm de vreo 20 de ani nu e despre noi, e despre acelaşi anturaj, aceeaşi gaşcă. O gaşcă ce nu face altceva decât să se îmbogăţească nesimţit pe spatele contribuabilului surdo-mut. Filmul despre noi e ăla în care de mâine nu mai ai dreptul nici la ajutor de şomaj...
de Mihai Băra