Sari la conținut

Colegiul Naţional “Dr. Ioan Meșotă” din Brașov aduce un ultim omagiu, cu respect și recunoștinţă, celui care a fost ”suflet din sufletul” neamului său, eruditului Profesor de Istorie Valentin Bodea.
Întreaga suflare a meşotiştilor, de ieri şi de astăzi, este profund îndurerată, deoarece pare de neconceput şi de neacceptat să se stingă vocea gravă, expresivă, spiritul enciclopedic, patima pentru istoria neamului şi dăruirea pentru susţinerea acestui colegiu, adică Domnul Profesor Valentin Bodea.
Între anii 1990-2011 a desfăşurat o activitate neîntreruptă la colegiul nostru, fiind, în acelaşi timp, şi profesor colaborator la Universitatea Transilvania. Pentru calitatea activităţii sale didactice şi pentru dăruirea totală în cercetare ştiinifică, în anul 2008 a fost distins cu Diploma de Excelenţă a Colegiului. Orele sale de istorie erau ore de formare a conştiinţei naţionale, deoarece domnul profesor fixa nu numai cauzele şi motivele evenimentelor istorice, ci, cu atenţie, dăruire şi competenţă, propunea repere morale şi etice, dădea contur de identitate naţională unor personalităţi în formare.
Cu multă dragoste şi jertfă de sine, a cercetat şi a scris monografia Colegiului ”Dr. Ioan Meşotă”, iar cunoaşterea şi preţuirea de către noi toţi a marii personalităţi al cărei nume îl purtăm, prof. dr. Ioan Meşotă, a devenit o adevărată datorie pentru domnul profesor Valentin Bodea. Fiecare generaţie de meşșotişti îşi începea drumul cunoaşterii în colegiu prin pelerinajul la mormântul prof. dr. Ioan Meşotă, unde cuvintele Profesorului Valentin Bodea răsunau grav şi imprimau responsabilitate în conştiinţăa fiecăruia.
Aniversarea a 125 de ani, precum şi a celei de 140 de ani de la înfiinţarea Colegiul “Dr. Ioan Meşotă” a avut printre personalităţile marcante în participare, concepţie şi implicare totală pe Domnul Profesor Valentin Bodea. Acesta a realizat în 2009 anuarul colegiului, seria nouă, nr. 1, pe anii şcolari 2006-2007 şi 2007-2008, a publicat volumul de istorie intitulat “Colegiul Naţional Dr. Ioan Meşotă. 1869-2009. Momente-Etape-Profesori-Promoţii”, a coordonat colectivul care a realizat filmul documentar “Colegiul Naţional Dr. Ioan Meşotă – 140 de ani de istorie, 1869-2009”.
Domnul profesor Valentin Bodea fost mereu un deschizător de drumuri, un model de implicare în viaţa şcolii, un exemplu pentru ceilalţi profesori şi pentru elevi. A obţinut recunoaştere şi nenumărate distincţii pentru pregătirea elevilor la concursurile şi olimpiadele şcolare naţionale, orele Domniei Sale fiind prea scurte pentru elevii care-i sorbeau cuvintele, iar pauzele insuficiente pentru colegii cu care avea mereu discuţii interesante.
Pentru toate acestea, Vă mulţumim, Domnule Profesor, şi Vă promitem că idealurile Dumneavoastră nu vor fi uitate! Dumnezeu să Vă odihnească în lumea celor drepţi!

Priveghiul va avea loc luni, 23 ianuarie, la Biserica Greco Catolică din Braşov, din str. Zizinului, de la ora 18.
Slujba  de Înmormântare va avea loc marţi, 24 ianuarie, la ora 13. Profesorul  Valentin Bodea va fi înmormântat la Cimitirul din strada Bisericii  Române, lângă Teatrul de Operetă.

Comentarii

Ultimă oră