Dragobetele este considerat, în mitologia românească un zeu tânăr, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii, sărbătorit în Calendarul popular în data de 24 februarie. Dragobetele este considerat cap de primăvară. Despre Dragobete se spune că a fost unul din fii Babei Dochia, asemuit cu un flăcău frumos şi iubăreţ, care umblă prin păduri. În satele în care se păstreză obiceiul, se poate auzi şi azi zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.
Credinţe legate de Dragobete:
• Sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur; fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de feciori.
• Ziua era aşteptată cu nerăbdare şi de femeile tinere, în special de femeile văduve, care credeau că dacă atingeau cu mâna un bărbat străin deveneau drăgăstoase şi dorite tot anul.
• La Dragobete, păsările nemigratoare se strâng stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să îşi construiască cuiburile. Asemeni păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească („să facă Dragobetele”) pentru a fi îndrăgostiţi tot anul.
• Dacă timpul era favorabil fetele şi feciorii se adunau în cete şi ieşeau la pădure, hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii.
• Dacă zăpada era netopită până la Dragobete, fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului pentru a-şi păstra frumuseţea, pentru a se face frumoase şi drăgăstoase.
• Dacă în această zi te speli cu apă de ploaie (zăpadă topită) eşti sănătos tot anul.
