Sari la conținut


Credincioşii din Bisericile istorice prăznuiesc pe 25 martie  Buna Vestire (Blagoveştenia), când Dumnezeu, prin glasul Arhanghelului Gavriil, anunţă Sfintei Fecioare Maria că a fost aleasă să-L nască pe Iisus.
Aceasta este una dintre cele patru sărbători dedicate Sfintei Fecioare Maria, a cărei venerare sau preacinstire a ei a fost „inaugurată” mai întâi de Arhanghelul Gavriil, care vesteşte Fecioarei din Nazaret că îl va naşte pe Mesia: „Bucură­-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!” (Luca-­I, 28). Acest moment, denumit Buna Vestire, fiindcă este vestea că se va întrupa Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, a fost aşezat de Biserică în 25 martie, exact cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului. Dată fiind importanţa sărbătorii, cei care au postit au astăzi dezlegare la peşte, vin şi ulei.
De astăzi cântă cucul. În calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscută sub denumirea de Blagoveştenii sau Ziua Cucului, fiindcă acum cucul începe a cânta, până la Sânziene sau Sânpetru, când se spune că mănâncă orz şi se îneacă. Tradiţia spune că primul său cântec, care are loc de obicei la Buna Vestire, trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. De Buna Vestire se poate ara, dar nu şi semăna, căci păsările vor mânca boabele. La sate, de Buna Vestire se face un foc în curte, în faţa uşii, şi lângă el sunt puse pâine, sare şi i o cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea apă. Pâinea şi sarea sunt apoi date de pomană. Stuparii obişnuiesc să dea drumul albinelor printr-o potcoavă, ca să fie tari ca fierul. De Blagoveştenie se aleg şi pomii. Gospodinele nu păstrează ouăle făcute în ziua de Buna Vestire. Bărbaţii nu se ceartă cu nevestele, nu întrec măsura cu băutura şi nu zăbovesc prea mult la somn. Se spune că dacă în ziua de Blagoveştenie timpul va fi frumos, tot anul are să fie bun. Şi cum va fi vremea în ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi de Paşti. Iar dacă de Buna Vestire se află şi frunza verde, atunci anul va fi cu belşug.Se mai spune că pescarii nu au voie azi să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.

Comentarii

Ultimă oră