O situaţie de aşa natură

Acum câţiva ani, la un teatru underground, într-un frumos oraş din România, vizionasem un spectacol despre care nu-mi mai amintesc nici titlul, nici ideea (probabil avea una) şi, oricum, nu asta contează. Prima replică după ce s-au aprins luminile pe scenă era: Căcat! Ok, mi-am zis, e teatru dă subsol şi dă mare angajament în buna tradiţie a experimentului care nu cunoaşte limite; se urmăreşte atragerea tânărului spectator în beciul Thaliei etc; să ne cultivăm răbdarea şi, cine ştie, poate chiar vom aplauda din convingere la sfârşit. N-a fost să fie, drept dovadă, momentul artistic a fost şters aproape complet din memorie. A rămas, fireşte, acea exclamaţie de început, dar  nu pentru că urechile nu-mi mai auziseră porcărele în sălile de teatru, ci doar pentru că sub dizgraţia ei absolută, poate ascunde extrem de succint şi concentrat realitatea unei lumi. A nu se înţelege că promovez limbajul deşănţat şi vulgaritatea. Vuieşte presa de slujitori capabili în acest sector, să nu ne îngrămădim chiar toţi în ligheanul cu zoaie. De pe scândura cu actori, pe scena vieţii. Cu oameni. Cam de câte ori am auzit în ultima vreme de la unii şi de la alţii, de la noi înşine, acel substantiv-adjectiv care concentrează suma episoadelor trăite şi a stărilor înregistrate într-un spaţiu perceput din ce în ce mai represiv, mai duşmănos cu umbrele noastre încă tolerate ca aparţinând unor fiinţe vii. Dincolo de veselia (autentică, dar şi tristă) verificată la un mic şi-o bere pe-un colţ de pătură, majoritatea rămâne blocată pe acest răspuns voit-nevoit cacofonic şi exclamativ, valabil pentru multe din posibilele întrebări. Lipsa de perspectivă aproape că nu mai necesită descrieri amănunţite, mai ales că interlocutorul o fi şi el sătul de-ale lui. Iar dacă te întreabă ce mai faci, nu abuza de bunătatea sa, înşirându-i în detalii concretele datorii şi abstractele deprimări. Spune-i mai bine că situaţia e de cacao. El va replica solidar: si la mine. După care tu îţi vei umfla pieptul cu un oftat suflat spre nord, el cu un oftat suflat spre sud şi viaţa va merge mai departe, Mr. Tambourine Man! Restul e despre nedreptatea din lume, condamnarea unei ţări frumoase la sărăcie, însoţirea gândacului de bucătărie cu cel de spital, familiile rupte, viaţa redusă la farfuriile prea repede golite, flegmele asumate şi cele care încă ne mai surprind.  de Alina Bârsan