O nouă Masă Critică are loc vineri, cu începere de la orele 18.00, întâlnirea având loc în faţa Primăriei Braşov, la statuia Lupoaicei cu pui.
„Ediţia din luna mai a reprezentat un real succes al acestui eveniment şi a dovedit încă o dată că din ce în ce mai mulţi locuitori ai Braşovului aleg să meargă pe bicicletă. Suntem extrem de bucuroşi pentru participarea cu mult peste aşteptări la evenimentul de luna trecută şi îi invităm pe această cale pe biciclişti să ia parte la o nouă Masă Critică, vineri, 24 iunie 2011", spune, într-un comunicat Robert Lazăr, sufletul acestei acţiuni.
El precizează că traseul acestei ediţii este schimbat. Astfel, ruta pe care o vor parcurge bicicliştii este următoarea: Primărie, str. Nicolae Iorga, Livada Poştei, str. Mureşenilor, str. George Bariţiu, str. Constantin Brâncoveanu, Piaţa Unirii, Strada Prundului, Poarta Schei, str. Nicolae Bălcescu, stânga spre Prefectură, dreapta spre Teatrul Dramatic, blvd. 15 Noiembrie, Calea Bucureşti, giratoriu Poienelor, blvd. Saturn, blvd. Alexandru Vlahuţă, blvd. Gării, str. Aurel Vlaicu, blvd. Griviţei, str. 13 Decembrie, str. Iuliu Maniu, iar sosirea are loc tot în faţa Primăriei.
Campanie antidrog. Robert Lazăr a folosit prilejul pentru a anunţa şi înfiinţarea Asociaţiei „Braşovul Pedalează”, asociaţie ce îşi propune promovarea mersului pe bicicletă prin diferite proiecte şi evenimente specifice. Un prim pas al Asociaţiei este parteneriatul cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov (CPECA Braşov) din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, subordonată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, parteneriat ce constă în participarea bicicliştilor de la Masa Critică la acţiunea “Fii voluntar pentru o zi”. Această acţiune, ce face parte din calendarul evenimentelor organizate de CPECA cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, doreşte să atragă atenţia asupra pericolului reprezentat de consumul de droguri. Bicicliştii vor participa la această acţiune prin purtarea unor tricouri şi a unor şepci inscripţionate ANA.