Sari la conținut

Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov va înfiinţa, începând de  sâmbătă, 08.10.2011,  o nouă linie de transport în comun, între capetele  de linie Stadionul “Municipal” şi Institutul Cartofului. Noua linie va  purta numărul 24, iar frecvenţa trecerilor prin staţii urmează a fi de  60 de minute. Înfiinţarea acestei linii este determinată de cererile Institutului  Cartofului, de dezvoltarea viitoare a zonei prin începerea activităţii  în Campusul “Genius”, precum şi de cererile unui număr mare de cetăţeni  şi reprezentanţi  ai agenţilor economici ce-şi desfăşoară activitatea în  cartierul Bartolomeu. Traseul liniei 24 va fi Stadionul “Municipal” – Roplant – Piaţa  en-gros – Campus “Genius” – Institutul Cartofului. Programul de  circulaţie este cuprins între orele 7.50 şi 18.00, în zilele lucrătoare,  respectiv 8.00 şi 18.00, în zilele nelucrătoare. Prima plecare va avea  loc din capătul de linie Stadionul “Municipal”, la orele 7.50, de luni  până vineri, respectiv 8.00, sâmbăta şi duminica. Pentru plata călătoriei se vor folosi biletele obişnuite. Deţinătorii  de abonamente pe liniile 5, 16, 23 şi 23 barat vor putea circula cu  acestea şi pe autobuzele de pe linia 24. Traseul complet şi orarul liniei 24 va fi afişat în staţiile RAT de pe traseu, precum şi pe site-ul www.ratbv.ro, în secţiunea “Trasee şi orare”.

Comentarii

Ultimă oră