Judeţul Braşov are 5 noi situri Natura 2000, informează Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului. Ariile au fost declarate de interes comunitar printr-un ordin al ministrului mediului şi pădurilor. Acestea sunt Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu, Hârtibaciu Sud-Est, Oltul Superior, Perşani, Râul Târgului-Argeşel-Râuşor.Acestea se suprapun în cea mai mare parte pe teritoriul administrativ al altor două judeţe, e vorba de Sibiu şi Argeş. Astfel la ora actuală sunt 29 de situri Natura 2000 în judeţul Braşov. Dintre habitatele protejate o pondere mare o au habitatele forestiere reprezentate de pădurile dacice de fag , pădurile de stejar cu carpen, pădurile aluviale cu anin şi frasin şi pădurile acidofile cu molid, urmate de tufărişuri , pajişti alpine şi grohotişuri. Dintre speciile de faună sălbatică cea mai mare parte este reprezentată de mamifere precum lupul, ursul, râsul, vidra, castorul, specii de lilieci, dar şi de specii de reptile, amfibieni, peşti şi insecte. În momentul de faţă, suprafaţa din judeţul Braşov ocupată de toate categoriile de arii naturale protejate atinge un procent de aproximativ 39%. (A.M.)