Sari la conținut

Abia ce a intrat în vigoare legea privind obligativitatea cauciucurilor de iarnă, că de la anul apar noi modificări. De data aceasta în ceea ce îi priveşte pe producători şi comercianţi. Cauciucurile vor fi etichetate începând de anul viitor, conform normelor europene. Astfel, Ministerul Economiei a elaborat un proiect de lege în care putem vedea exact ce fel de anvelope se vor vinde în magazine. Cumpărarea anvelopelor se va face în funcție de informațiile de pe etichetă legate de consumul de carburant, distanța de frânare pe carosabil umed, nivelul de zgomot la exterior sau durata de viaţă a anvelopei. Noua lege intră în vigoare de la 1 noiembrie 2012. De la această dată, producătorii sunt obligați să pună etichete pe toate anvelopele comercializate. Vorbim despre nişte autocolante, care vor însoţi orice cauciuc, şi pe care vor fi informații afişate exact ca la electrocasnice. Companiile care nu se conformează riscă amenzi între 9.000 lei și 20.000 de lei de la inspectorii ANPC. (A.M.)  


Comentarii

Ultimă oră