Sari la conținut

Bloc ANL pe Agricultorilor

Primăria Braşov a realizat Planul Urbanistic Zonal pentru o suprafaţă de 10.985 mp pe strada Agricultorilor nr. 2, care a aparţinut Ministerului Apărării, acolo fiind o fostă cazarmă dezafectată. Aici urmează a fi construite câteva blocuri cu 4 până la 10 etaje, care vor avea peste 200 de locuinţe, în regim ANL cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. 30% dintre ele urmează să fie date Ministerului Apărării Naţionale, care a donat terenul municipalităţii şi care le va închiria tinerilor militari. Documentaţia prevede realizarea unui complex rezidenţial cu grădiniţă, spaţii verzi, locuri de joacă, parcaje, dală urbană şi echipare edilitară. Zona de parcări va reprezenta 14,24% din totalul terenului. Aici vor exista195 locuri de parcare din care 87 subterane.

Încă un proiect imobiliar în Braşov

Bermo Group Arad a anunţat că a primit din partea Băncii Transilvania o finanţare de 2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea unui proiect rezidenţial în Braşov, care va cuprinde patru blocuri cu aproape 200 de apartamente. Lucrările la complexul Bermo Răcădău au început în 2010, cu resursele financiare ale dezvoltatorului. Două blocuri se află în contrucţie şi sunt compuse din 90 de apartamente, urmând să fie livrate în 2012. A doua fază a proiectului va cuprinde alte două blocuri, iar în total complexul de patru imobile va avea disponibile 198 de apartamente. Fondat în 2004, grupul Bermo a construit peste 200 de locuinte la Arad şi mai mult de 100 în Cluj. Dezvoltatorul este deţinut de compania Imotrust Arad, care controlează 58,25% din titluri, şi de omul de afaceri Valentin Morar, a cărui participaţie se ridică la 41,74%.

Ansambluri rezidenţiale

Pe terenul de 50 de hectare cuprins între sediul societăţii Remat SA şi al Rulmentul SA, respectiv bulevardele 13 Decembrie şi  Gării, cu strada Hărmanului urmează să fie realizate ansambluri de locuinţe rezidenţiale. În această zonă vor fi construite blocuri cu regim de înălţime S+D+P+Mez+11E+E, pe o suprafaţă de 5,25 ha, precum şi mai multe clădiri publice. Arterele de circulaţie auto şi pietonalele vor ocupa 10,36 ha, iar parcările vor fi realizate pe 4,15 ha. Planul zonal prevede şi funcţiuni sportive pe 2,2 ha şi o zonă verde de 21,4 ha. Terenurile din această zonă sunt în proprietatea unor persoane fizice şi juridice – printre care Flavus Investiţii, cu proiectul Coresi -, dar şi a municipiului Braşov, dar s-a reuşit corelarea planurilor propuse de fiecare dezvoltator în parte. Planul urbanistic zonal a fost finalizat şi aprobat de CL.

Comentarii

Ultimă oră