Orice om întreg la minte ştie că ne-a luat dracu’, doar că ne mai lasă în chirie încă vreo trei luni, să treacă valul de căldură şi vacanţa pe credit de nevoi personale. Nu ne-a luat pentru că l-am fi chemat eu sau voi, ci pentru că vreme de douăzeci de ani, bunicii, părinţii, dar şi noi înşine, am votat la ce-o făta vaca, mânaţi fie de mânia ce-aprinse pe Ahil Peleianul, în cazul celor cu ifose intelectuale, fie de câte o găleată plină cu salam şi brânză de burduf, moneda electorală perfectă pentru proşti.
Şi când mă gândeam că toate metodele de prostit prostimea fuseseră epuizate, sinceritatea roninilor urâţi de a lor stăpân mă lăsă cu izmenele-n vine. Simţindu-şi nările fremătând de la aerul puternic din vecinătatea plutonului de execuţie politică în faţa căruia îi aduce preşedintele-jucător, samuraii Blaga, Vlădescu şi Berceanu şi-au întors feţele către inimosul popor român suveran, mare amator de telenovele, care e dispus să ierte orice minciună, chiar şi aia unde, dacă punea ştampila cu dibăcie, începea din nou să o ducă bine, odată înfipt tricolorul pe crâncena redută a crizei economice.
Preventiv, totuşi, trebuia luată în calcule şi ipoteza că proverbul cretin cu „minciuna recunoscută e pe jumătate iertată” nu mai funcţionează, de aceea, în paralel a mers reactivată o tâmpeală care tâmpise mai bine de 5 milioane de tâmpiţi acum 6 luni: mineriada. Şi uite cum, cu un picior cangrenat, cu buzunarele goale, nemâncată de luni de zile, România comemorează 20 de ani de la momentul la care neocomunistoidul Iliescu a chemat ortacii fără liceu terminat să rupă-n bătaie floarea studenţimii româneşti ce răcnea „democraţie” în plină democraţie, deşi cu o lună înainte, un înspăimântător procent de peste 80% din români îl votaseră preşedinte. Spunea unul că istoria e scrisă de intelectuali, nu de mineri. Corect, e scrisă de intelectuali, după faptele „minerilor”...
de Mihai Băra
