Parlamentul grec a aprobat un set de măsuri dure de austeritate, care vor asigura următoarea tranşă din împrumuturile UE şi FMI. Prin decizia sa, Parlamentul grec a sfidat protestele violente din centrul Atenei şi greva generală care afectează întreaga ţară. Printre măsurile votate joi se numără reduceri puternice ale salariilor şi pensiilor din sistemul public, dar şi creşterea unor taxe. Miniştrii Finanţelor din zona euro şi Consiliul Director al FMI urmează să evalueze rapoartele primite de la inspectorii care au vizitat Atena în septembrie şi octombrie şi să decidă asupra deblocării celei de-a şasea tranşe, de 8 miliarde euro, din programul de finanţare externă de 110 miliarde euro convenit cu Grecia în luna mai a anului trecut. (A.M.)