Luni au avut loc noi audieri în procesul deschis la Curtea de Apel Braşov după uciderea unei doctoriţe, în cartierul Noua. Magistraţii îl judecă acum, pe soţul victimei, pe care procurorii îl acuză că ar fi comandat uciderea femeii. Făptaşul, Erwin Preşmereanu, a fost deja condamnat în acest dosar. Victor Teodorescu, avocat şi fost procuror, este suspectat că a ordonat în scris, uciderea soţiei sale. Ordinul a fost executat cu 40 de lovituri în cap şi în gât, de Erwin Preşmereanu. Tânărul şi-a recunoscut fapta încă din timpul urmăririi penale şi a fost condamnat la 16 ani şi 8 luni de închisoare. După sentinţă, magistratul din dosar a considerat că este cazul să se abţină de la un verdict şi pentru cel acuzat că l-a instigat pe ucigaş să comită fapta. Pentru că în acest caz, a dat deja o sentinţă. Astfel, cazul a fost repartizat unui alt complet de la Curtea de Apel, unde a avut loc luni, termen de judecată. Atât ucigaşul, cât şi Victor Teodorescu, acuzat că l-ar fi instigat, au refuzat să facă declaraţii la intrarea în sala de şedinţă. Şi Erwin Preşmereanu a tăcut, cu câteva minute înainte de începerea şedinţei de judecată în care s-au audiat ore în şir, martori. Victor Teodorescu, acuzat de instigare la omor, pledează în continuare, nevinovat spre deosebire de Erwin Preşmereanu, care şi-a recunoscut fapta. A.V.