Atacantul macedonean Blaze Ilijoski şi mijlocaşul portughez Davide Alexandre Pinto Dias s-au alăturat vineri dimineaţă echipei FC Braşov şi vor semna în zilele următoare contracte cu gruparea braşoveană, scrie Mediafax. "Ilijoski şi Davide Dias sunt doi jucători buni care pot aduce un plus echipei. Ilijoski este internaţional macedonean şi a avut evoluţii apreciate în ultimul an, iar Davide Dias este un jucător care are avantajul că poate evolua pe mai multe posturi la mijlocul terenului. Îmi doresc ca cei doi jucători să semneze contractele cu FC Braşov", a declarat antrenorul Marius Şumudică, pentru site-ul oficial al clubului. Ilijoski (27 de ani) şi-a început cariera la Rabotnički şi a mai evoluat la Incheon United si Gangwon FC, ambele echipe din Coreea de Sud, iar ultimul club la care a evoluat este Metalurg Skopje. Blaze Ilijoski are şase selecţii în echipa naţională a Macedoniei pentru care a marcat un gol. Davide Alexandre Pinto Dias (28 de ani) a evoluat in Portugalia la Estrela Amadora, Braga şi Naval, iar în ultimul sezon a jucat in Cipru la Apollon Limassol. (A.M.)