Sari la conținut
noaptea-cercetatorilor-la-brasov

Vineri, 26 septembrie, la ora 17.00, la Aula Sergiu T. Chiriacescu, începe călătoria în lumea științei la Noaptea Cercetătorilor 2014.
Și în acest an, brașovenii sunt invitați să descopere prin ateliere interactive și prezentări lumea cuprinzătoare a științei și aspecte mai puțin cunoscute din activitatea cercetătorilor locali.
Printre activitățile pregătite de către organizatori se numără standuri interactive de eco-design, studiul alcătuirii structurilor de rezistență din bare articulate, aplicații de vedere artificială cu ajutorul calculatorului, utilizarea pompelor de căldură la degivrarea podurilor rutiere, îmbunătățirea condiției fizice generale. Participanții vor fi descoperi care sunt pașii pentru a deveni cercetători și, odată cu asta, vor descoperi dacă această meserie li se potrivește. Mai mult, prin discuții interactive și demonstrații, cei prezenți vor putea înțelege mai bine ce trebuie să faci ca să devii reporter, cum poți realiza inovație prin intermediul muzicii sau a graficii de pe calculator.
În zona dedicată cercetării în Uniunea Europeană, participanții vor afla cele mai noi tendințe în cercetare la nivel european, își vor testa cunoștințele de cultură generală și vor putea participa la o tombolă europeană.
Noaptea Cercetătorilor se sărbătorește în fiecare an în întreaga Uniune Europeană în ultima vineri a lunii septembrie. Este momentul în care cercetători din toate țările europene arată publicului latura cea mai dinamică și interesantă a meseriei lor, în speranța că vor inspira tinerii către cariere științifice și vor avea punți de comunicare mai ușoare cu publicul larg.
Noaptea Cercetătorilor este organizată la Brașov sub egida Uniunii Europene și patronajul Ministerului Educației Naționale.

Program BRAȘOV, Aula Sergiu T. Chiriacescu

26 septembrie 2014, 17:00 – 23:00

17.00   Deschiderea oficială

17.00-23.00 - Primirea şi înregistrarea participanţilor la Info Point şi Stand UE

17.00-22.30 - Înscrierea la tombola cu premii

17.30-23.00 - Prezentări interactive la standuri

ZONA INFO-POINT ŞI A UNIUNII EUROPENE

Este locul unde te poţi informa şi unde profesorii însoţitori se pot înscrie în tabelele de prezenţă la eveniment. Mai mult este locul unde se vor strânge părerile voastre (chestionar eveniment). Vor fi proiectate filme de prezentare din diferite țări din Europa ale acestui eveniment și vă veți putea informa legat de funcţionarea Uniunii Europene, instituţiile, politicile şi priorităţile comunitare.

STANDURI INTERACTIVE

- prezentarea rezultatelor cercetării obținute în cadrul activităților științifice derulate la nivelul facultăţilor Universităţii Transilvania din Braşov-

Stand interactiv ,,Universul interior al lemnului” - concepte de eco-design și restaurare; prezentare de materiale innovative;

,,Să privim altfel alimentele” - etichetarea produselor alimentare; să învățăm să citim informațiile de pe ambalajele alimentelor;

,, Tensegrity - structuri moderne neconvenționale” – studiul alcătuirii structurilor de rezistență din bare articulate; rescrierea teoriei barelor articulate – perspective noi de alcătuire și calcul;

Utilizarea pompelor de căldură la degivrarea podurilor rutiere;

Soluţii de postutilizare a traverselor de cale ferată rezultate din lucrările de reabilitare şi modernizare ale liniilor de cale ferată;

Betoane fără ciment;

Traverse Y din “lemn artificial”;

Machetă Casa de Cultură a Universităţii Transilvania din Braşov;

Izolarea bazei clădirilor ca măsură de reducere a vulnerabilităţii seismic;

,,Managementul optimizării stării de sănătate” – îmbunătățirea condiției fizice generale, creșterea randamentului școlar și al celui productiv prin activități fizice și sportive; integrarea persoanelor cu dizabilități prin activități fizice și sportive adaptate;

,,Pot să fiu cercetător?” – cunoașterea științifică versus cunoașterea de simț comun; cercetare pentru educație;

Proiecții și prezentarea activităților de cercetare ale Facultății de Litere; atelier de creație literară, expoziție de cărți;

Stand interactiv ,,Imagistică satelitară” - proiectarea și prototiparea de algoritmi de prelucrare și analiza imaginilor pentru aplicații de vedere artificială cu ajutorul calculatorului;

,,Grafică pe calculator” - utilizarea eficientă a aplicațiilor Blender, Maya, Java;

Prezentare interactivia.ro;

,,Interacționează muzical” – aplicație practică pe instrumente muzicale; recital la pian;

Stand interactiv ,,Reporteri în devenire” – Studenții de la Facultatea de Sociologie și Comunicare te învață cum să fii reporter.

Comentarii

Ultimă oră