Sari la conținut

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM), numărul persoanelor aflate în evidenţele instituţiei la data de 30 aprilie 2011 a ajuns la 12.403 (faţă de 14.260, la finele lunii martie), pentru că au intrat în evidenţele Agenţiei 961 de braşoveni, în timp ce au ieşit din statistici 2.818 de şomeri. Pe cale de consecinţă, la finele lunii trecute, rata şomajului la nivelul judeţului Braşov a fost de 4,94%, în scădere faţă de cea înregistrată din martie, când a fost de 5,67%.  Cei mai mulţi dintre cei 2.880 care au fost scoşi din registre sunt tot şomeri, doar că nu “oficiali”. Cea mai bună dovadă o constituie faptul că doar 402 persoane (246 de femei) dintre cele peste 2.800 s-au reangajat.

60%  fără bani. O altă dovadă că şomerii nu şi-au schimbat decât pe hârtie statutul îl reprezintă scăderea numărului celor care primesc indemnizaţie. Dintre cei 12.403 de şomeri oficiali de la finele lui aprilie, 4.860 persoane (2.241 femei) beneficiază de indemnizaţie de şomaj, cu 800 mai puţini decât luna trecută. A scăzut şi cu 1.500, până la 4.574 de persoane, în aprilie, numărul beneficiarilor de adeverinţe în vederea obţinerii venitului minim garantat. Circa 3.000 de persoane din evidenţa AJOFM sunt în căutarea unui loc de muncă, adică 7.500 sunt şomeri neindemnizaţi.

Comentarii

Ultimă oră