Sari la conținut

Nebunie maximă azi la casele de bilete ale stadionului Tineretului, unde câteva sute de persoane au sperat că pot cumpăra un bilet la finala Cupei României Timişoreana la fotbal, Steaua – Dinamo, joc ce va disputa miercuri seara sub Tâmpa. Veniţi la coadă chiar de la ora 2 dimineaţa, unii au fost norocoşi şi au pus mâna pe mult râvnitul tichet, nu fără nervi însă.

Bilete foarte puţine pentru Braşov. Iniţial Braşovul a avut alocat un număr de 1700 de bilete. Sub Tâmpa au ajuns însă doar 900, iar la casele de bilete, chiar mai puţine. În prima fază oamenii de la caserii au refuzat să divulge numărul exact de bilete scoase la vânzare.După câteva minute de insistenţă, am aflat numărul exact de bilete: 700 !!!!

Haos total.

Pe toată durata comercializării tichetelor, haosul a domnit printre suporteri, care la un moment dat nu mai ştiau nici ei la ce casă se vând bilete.” Îşi bat joc de noi, să le fie ruşine ! Stăm ca proştii de la 6 dimineaţa la coadă. Şi nu ne spune nimeni câte case de bilete sunt deschise” .„Execrabil! Nu se poate aşa ceva! Unde sunt biletele care trebuiau să ajungă la Braşov ? Este bătaie de joc !” s-au revoltat câţiva dintre cei care sperau să prindă un bilet la marea finală.

Măsuri excepţionale de securitate

Organizatorii împreună cu forţele de ordine vor lua măsuri speciale de securitate pentru jocul de miercuri seara. „ Vor fi luate măsuri speciale pentru finala Cupei României. Astfel vor fi organizate numai puţin de 4 filtre în zona galeriilor, iar prin sondaj se va face verificarea actelor de identitate. Dacă cele înscrise pe biletrul de joc nu vor coincide cu actul de identitate, persoana respectivă nu va avea acces pe stadion. Pot să vă spun că braşovenii vor ocupa sectoarele Z, X,V şi U, galeria Stelei sectoarele de la A la H, iar galeria celor de la Dinamo sectoarele de la J la N" ne-a declarat ieri, Sorin Cojocaru, responsabil cu securitatea, în cadrul FRF.

Dinamo a ajuns, Steaua vine marţi.

Dinamo a ajuns la Braşov în cursul serii de luni, iar Steaua va sosi sub Tâmpa marâi la orele prînzului. Finala Cupei României Timişoreana, se va juca miercuri seara de la ora 21.15 şi va fi condusă de Marius Avram, care va fi ajutat de asistenţii Micloş Nagy şi Sebastian Gheorghe, arbitru de rezervă fiind desemnat braşoveanul Robert Dumitru.


Biletele s-au “evaporat” rapid.

„ Îmi pare sincer rău de oamenii care  au mai apucat să -şi achiziţioneze bilete, dar nu a depins de noi. Din păcate am primit la club doar jumătate din biletele promise iniţial de FRF pe care le-am pus în vânzare.  Nu am avut ce face şi până la urmă am dat câteva bilete pentru jucători, sponsori şi partenerii care au fost alături de noi. Până şi jucătorilor nu le-am dat decat cate două bilete. Efectiv nu am avut ce face...", a declarat Iosif Kovacs, preşedintele executiv al FC Braşov.

Comentarii

Ultimă oră