O navă s-a scufundat pe Dunăre, duminică noapte, în zona Chiciu, judeţul Călăraşi, după ce un pod de gheaţă s-a rupt, marinarii reuşind să se salveze în ultimul moment, scrie Mediafax. Navigaţia pe Dunăre este blocată, iar mai multe nave sunt în pericol după ce au derapat şi au fost luate de gheaţă. Florin Oprea a mai spus că în zona Călăraşi şi pe Dunărea fluvială nu există spărgător de gheaţă. El a precizat că în momentul în care se pune în mişcare un pod de gheaţă ca cel de la Călăraşi, nu poate fi luată nicio măsură de protecţie. Un ponton al bacului a fost împins de gheaţă, pasarela acestuia şi cablurile de susţinere fiind rupte. În aval de Chiciu, din cauza bucăţilor foarte mari de gheaţă, navele s-au deplasat în aval, în timp ce pe Braţul Borcea multe ambarcaţiuni pescăreşti şi de agrement au fost împinse pe mal sau luate la vale de gheaţă. Pentru rezolvarea "acestei probleme" ar trebui spart podul de gheaţă, însă acesta se întinde de la Sulină până la Giurgiu. Sloiurile formate după ruperea podului de gheaţă au smuls şi staţia plutitoare de captare a apei, însă alimentarea cu apă potabilă în municipiul Călăraşi nu a fost afectată. (A.M.)