Imaginaţi-vă următoarea situaţie: suntem cu toţii condamnaţi la muţenie pentru o zi. Te trezeşti dimineaţa şi îţi dai seama că nu eşti în stare să rosteşti ce ai vrea să mănânci la micul dejun. Nici să povesteşti ce ai visat astă noapte. Nici să faci conversaţie englezească de doi bani pe marginea buletinului meteo. Nici să înjuri ca birjarii, nici să pălăvrăgeşti, nici să constaţi, nici să emiţi păreri personale. O zi întreagă fără „deci”-ul tău şi fără „deci”-ul celorlaţi. Fără păreri de rău şi fără accese de isterie cauzate întotdeauna de prostia şi nepriceperea altora. Eşti pe mute. Toată lumea e pe mute. Au rămas doar gesturile şi ele complică lucrurile la nesfârşit pentru că nu stăpânim alfabetul surdo-muţilor. Aşa că obosim repede, ne tăvălim pe jos de nervi şi vărsăm lacrimi amare. Politicienii asudă, purtătorii de cuvânt au căderi simultane de calciu, până şi reclamele tv au muţit, oamenii îşi mişă buzele mimând cuvinte pe care de multe ori le înţelegi anapoda. Plouă cu sms-uri disperate. În câteva ceasuri spiritele se mai liniştesc pentru că toată lumea ştie că toată lumea e în aceeaşi stare. Suntem muţi. Maşinile trag pe dreapta şi cu toţii aşteptăm să se întâmple ceva. Ne aducem aminte că o situaţie critică se poate gestiona mai uşor dacă eşti calm. E ciudată liniştea asta. Poluarea fonică a scăzut considerabil, aproape că îţi auzi gândurile. O premieră în ultimele... zile, luni... să fie chiar ani. Atât de mult? Constaţi cu o ciudă tristă că păsările pot ciripi în continuare, cântecul lor se aude chiar şi pe autostradă. E cea mai straşnică pauză din viaţa ta de adult. O fi de rău augur să stăm aşa şi să ne uităm unii la alţii ascultând cum se ceartă două vrăbii într-un castan? Dar odată cu amputarea corzilor vocale, par să fi dispărut şi gândurile în perspectivă. E un soi de paralizie binefăcătoare. Te laşi în voia ei, cu lacrimile deja uscate pe obraji şi ai o revelaţie. Apoi încă una. La a treia simţi că nu vei rezista, că e prea mult pentru o zi, pentru un om, pentru o lume. Gândul aproape ilar al unei morţi subite se insinuează undeva între mental şi spirit. Oftezi şi te auzi oftând. Eşti aproape sigur de bătaia unei pendule anunţând miezul nopţii. Vorbeşti din nou. Zgomotele se înteţesc treptat şi îţi aduci aminte. Sau uiţi. Probabil amândouă. Ai fost mut pentru o zi.
de Alina Bârsan
