Ce bine că avem culorile! Că le vedem, că le distingem, că le ştim citi codurile. Sau, mă rog, suntem numai ochi şi urechi atunci când cei ştiutori ni le explică. La fel ca atunci când erai mic şi atât de prins în jocul cu plastilina, că nici nu mai simţeai când îţi curg mucii din nas. Uite Ionel, zicea mama, cu plastilina galbenă vom face soarele, cu roşu vom face mămăruţele, apoi cu maro un câine aproximativ. Luminile roşii-albastre ale poliţiştilor caută un infractor, iar dacă e verde la semafor vom trece strada perpendicular pe maşina unui inconştient care nu foloseşte culorile adecvat, de data asta am scăpat, era cât pe-aci. Movul era culoarea curvelor iar rozul era culoarea optimiştilor. Acum movul se numeşte direct violet şi e cu paranormalele. Bineînţeles, şi curvele pot fi uneori paranormale, dar cred că nimeni nu e scutit de mici atacuri din când în când. Iar rozul a fost îmbrăţişat de fetiţele de pe hai faiv cărora de ceva vreme li s-a oferit o mare şansă în viaţă: aceea de a avansa în ierarhia „comunicări - relaţii” făcându-şi cont pe-un tuităr, pe-un feisbuc, isterizându-se la fel de piţigăiat: M-am maturizat, fată, simţeam nevoia la o schimbare. Verde que te quiero verde, cânta odată senor Garcia Lorca. Astăzi verde este apanajul mascaradei eco şi al celor care iubesc planeta cu voce de tenor. Verzi sunt extratereştri sau doar o parte din ei. Verde e rahatul din cozonac pe care îl preferai celui roşu şi celui galben, dar mai bine ar fi fost cu nucă sau stafide. Albastre erau cerul şi marea. Albastre sunt biletele la bingo, cele câştigătoare şi cele necâştigătoare. Aşa cum albe sunt miresele fecioare, dezvirginate şi chiar revirginate. Sau poate e doar o prejudecată a deştepţilor care semnează editoriale şi ţin cu orice preţ să expedieze subiecte ca acesta, generalizând de parcă le-ar şti pe toate, cu capacitatea lor de sinteză cu tot. Culori politice, culori la modă, culori pentru terapie, culori pentru vopsitul părului, culori complementare, culori adunate la grămadă. Tirania culorilor. Culori prietenoase. Culori extravagante. Beţia culorilor. Coduri galbene, portocalii, roşii-bate-n-lemn! Flăcări de dragoste, olimpice, din nările balaurilor, flăcări de jurământ la Dansez pentru tine. Flăcări violete fără număr. Ar învinge până şi limitele cromatice ale unui televizor alb-negru. Şi totuşi, e frig de-ngheaţă apele. Pardon, de crapă pietrele.
de Alina Bârsan
