Mofturi. Limita de discreţie

Nu e nevoie să mai subliniem faptul că britanicii sunt campioni neîntrecuţi la studii şi cercetări, pregătiţi în fiecare moment să-ţi prezinte în detalii teoria chibritului, cu numeroasele-i update-uri şi paradoxuri. Adesea ajung să irite la culme cu demonstraţiile lor redundante pe alocuri pentru noi, muritorii de rând. În rest, băieţi de carieră, iubitori de muncă şi cu umorul british la purtător nu de puţine ori. De curând, un tip pe care îl cheamă Jo Bryant, dar care nu e cercetător de meserie, decât că îi place lui să observe lumea în mişcare şi pe loc repaus, a publicat un ghid cu indicaţii despre cum se stă la coadă. O fi văzut omul la viaţa lui suficientă mârlănie în locurile publice „special amenajate” pentru statul la coadă, astfel încât n-a mai putut îndura şi s-a pus pe împărţit sfaturi. Păi numai când te gândeşti la curcubeul de populaţii care animă străzile bătrânei Londre, te ia cu ameţeală. Pe lângă engleza de bază, fiecare cu păsăreasca lui şi cu grade felurite de educaţie. Probabil ghidul gentlemanului Bryant nu prezintă mari descoperiri şi revelaţii de ultimă oră, dar însuşi faptul că se aduce în discuţie un asemenea subiect ne mai dă o dată de gândit şi chiar nu dăunează sănătăţii. Esenţial pentru cel care se aşează la coadă este să aibă răbdare. Nu fii agresiv, nu exaspera, întreaga coada din care faci parte e în aceeaşi situaţie. Un alt comentariu de foarte bun simţ se referă la spaţiul personal al fiecăruia. Mai pe înţelesul tuturor, majoritatea oamenilor nu simte nevoia unor atingeri şi îmbrăţişări, nici măcar în cazurile fericite când factorul agresiv e spălat, nelipicios, miroase frumos, nu posedă A(H1N1) şi nu înjură. Neplăceri în acest sens înregistrăm aproape zilnic. Unde mai pui că în zilele noastre cozile se formează pentru a mijloci schimbul absolut necesar şi democratic de bani-chitanţă. Tu dai banii, ei îţi dau chitanţa. Nu mai ai satisfacţia de odinioară că ai prins un chil de ulei vărsat sau două tacâmuri de pui. E drept, câteodată mai pică o pungă electorală sau un bilet la băi, dar astea sunt cazuri destul de izolate, cele mai multe cozi se formează la sfintele ghişee unde, în continuare, problemele vor fi soluţionate pe cale amiabilă chiar şi după reducerile de personal. Iar după ce ţi-ai rezolvat treaba, te simţi uşurat nu doar de bani, ci şi de senzaţia de mâncărime pe care doar jucătorii de rugby, eventual, o mai încearcă atunci când efectuează grămezi.

                                       
de Alina Bârsan