Sari la conținut

Modernizarea sistemului de transport din Braşov, amânată cu cel puţin o lună

modernizarea-sistemului-de-transport-din-brasov-amanata-cu-cel-putin-o-luna

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) s-a pronunţat cu privire la contestaţia depusă de firma Advanced Construct SRL din Cluj la licitaţia lansată de Primăria Braşov în vederea infromatizării managementului de transport în comun. CNSC nu a anulat licitaţia, ci a transmis edililor să facă unele corecţii în ceea ce priveşte anunţul postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în conformitate cu unele aspecte semnalate în contestaţie, scrie bizbrasov.ro. Licitaţia a fost suspendată de CNSC din data de 17 decembrie 2013 şi ar fi avut termenul final de depunere a ofertelor 16 ianuarie 2014. Lucrările au fost evaluate la suma de 23.993.644,62 lei fără TVA, Primăria solicitând o finanţare de 20.333.319,63 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este de 31.596.105,53 lei, finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Regional. După implementarea proiectului, care este estimată la 18 luni, fiecare autobuz RAT va fi monitorizat prin GPS pentru a se asigura respectarea orarelor, se vor monta panouri electronice în staţii prin care călătorii vor fi informaţi cu privire la graficele de circulaţie sau unele deficienţe apărute, dar se va putea asigura şi „unda verde” în cazul în care un anumit autobuz se află în întârziere etc.

CITEŞTE MAI MULTE PE:bizbrasov.ro

Comentarii

Ultimă oră