Sari la conținut

Vârstnicii care şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu în urmă cu 50 de ani au participat, ieri, la o slujba specială de la Biserica Ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Răcădău. Programul religios a cuprins rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu pe parcursul jumătăţii de veac petrecute împreună, iar la final, cei sărbătoriţi au primit daruri duhovniceşti şi au fost felicitaţi de către cei dragi. "Mirii de aur" au retrăit emoţiile din momentele în care şi-au unit destinele acum 50 de ani şi spun că, dacă ar fi să dea timpul înapoi, ar face aceleaşi alegeri. Evenimentul a fost special organizat pentru ei, de către preotul Corneliu Gârbacea, parohul bisericii şi preşedintele Fundaţiei cu acelaşi nume. Părintele a reuşit să instituie o adevărată tradiţie din a-i sărbători pe cei vârstnici, la reînnoirea jurămintelor, după o jumătate de veac de căsnicie, "Cununia de Aur" ajungând la cea de-a cincea ediţie, cu un total de 84 de perechi sărbătorite. Vârstnicii a căror unire a fost din nou binecuvântată ieri au petrecut apoi la o masă festivă organizată în sala Centrului religios-filantropic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” situat în curtea lăcaşului de cult.

Comentarii

Ultimă oră